Unde sunt copiii?

clasac

Dar… unde sunt ceilalți copii? – îl aud întrebând cu surprindere și oarecare dezamăgire pe Beni, unul dintre copiii care au revenit la centru. Au urmat multe întrebări asemănătoare de la copiii care, unul câte unul, vin să-și facă temele cu noi și, de fapt, să mai iasă din același zilnic traseu și să facă și altceva, să primească ceva bun și să învețe. Cu jind privesc la noi și ne întreabă când vor veni din nou. Și cu inima strânsă le răspund că peste două, trei zile… cam așa le vine rândul. Sunt mulți și nu-i putem primi mai des și din păcate nu-i putem primi pe toți. Când ne văd pe stradă ne întreabă: „Azi vin?” Sau alții: „Doamna, s-a deschis centrul?” Sau, odată îi spun unuia „tu ești azi la 3”, el întreabă: „Când e 3? Mai e mult până la 3?”

Mă întreb și eu uneori: când e 3? Când e momentul în care ne vom vedea cu toții din nou? Și la fel ca ei, mă întreb: unde sunt copiii? Și mai ales unde e inima lor? Unde sunt copiii când nu mai au voie să fie copii? Când trebuie să muncească cot la cot cu părinții și să aibă grijă de frații mai mici în loc să poată merge la școală? Unde sunt copiii când nu mai au voie să se joace sau când nu se joacă nimeni cu ei? Unde sunt? Ce fac? Ce simt?

Mergând puțin prin sat, i-am văzut: copiii sunt aici, lângă noi, așteptând să fie văzuți, apreciați, atinși, iubiți. Copiii sunt aici și trăiesc, mai mult sau mai puțin, mai rău sau mai bine, viața care li s-a dat și pe care încearcă mereu să o coloreze… copiii sunt aici și continuă să fie copii, să fie buni și puri, să strângă la piept ceea ce iubesc și să ofere flori… Să se bucure de fiecare bomboană primită și de fiecare cuvânt de apreciere și încurajare. Copiii sunt aici și abia așteptă să ne revadă, să ne strângă în brațe, să ne arate ce știu și chiar să meargă la școală…

 
Benedicta Toma, 24 de ani, voluntară la Elijah