[cs_content][cs_section parallax=”false” separator_top_type=”none” separator_top_height=”50px” separator_top_inset=”0px” separator_top_angle_point=”50″ separator_bottom_type=”none” separator_bottom_height=”50px” separator_bottom_inset=”0px” separator_bottom_angle_point=”50″ style=”margin: 0px;padding: 45px 0px;”][cs_row inner_container=”true” marginless_columns=”false” style=”margin: 0px auto;padding: 0px;”][cs_column fade=”false” fade_animation=”in” fade_animation_offset=”45px” fade_duration=”750″ type=”1/1″ style=”padding: 0px;”][cs_text]
Nu sunt eu cel mai în măsură să ofer un exemplu, dar sunt aici. Nu sunt eu cel mai în măsură să educ pe ceilalți, dar sunt aici. Nu sunt eu cel mai în măsură să învăț copiii să facă sport, dar sunt aici. Acestea erau gândurile mele. Mă simțeam incomplet dar la locul potrivit. Când nu știam ce să spun, eram acolo cu un simplu zâmbet. Când nu știam ce să fac, eram acolo cu o simplă îmbrățișare. Când nu știam prin ce situație trece fiecare, pur și simplu… eram acolo pentru ei. Doar cu o simplă întrebare din partea copiilor: „Domnu, mai veniți și mâine nu?”, am înțeles că ceva am făcut bine, deși nu știam ce anume.
Cea mai mare bucuriei a fost să-i văd pe ei fericiți. Eram pur și simplu mândru ca un tată să-i văd pe copii la propriul lor spectacol dansând și cântând plini de energie și culoare. Sau când veneau la mine să-mi spună și să-mi arate: „Uite… și acum știu mișcarea asta de karate”, realizez că nu sportul în sine de karate le-a plăcut, ci modul cum le-a fost predat și atunci au prins drag.
Am plecat spre Hosman plin de curajul unui super erou să ajut acești copii, dar se pare că ei m-au ajutat pe mine în schimb. Am plecat dornic de avânt tineresc să schimb lumea, dar m-am schimbat pe mine. Am plecat ca un martir să dau mărturie despre Dumnezeu, dar Dumnezeu mi-a dat mărturie despre El în inima mea prin acești copii.
Oss! (formă de salut și respect din karate)
Emanuel Robert Baciu, 25 ani, voluntar la Elijah
[/cs_text][/cs_column][/cs_row][/cs_section][/cs_content][cs_content_seo]Nu sunt eu cel mai în măsură să ofer un exemplu, dar sunt aici. Nu sunt eu cel mai în măsură să educ pe ceilalți, dar sunt aici. Nu sunt eu cel mai în măsură să învăț copiii să facă sport, dar sunt aici. Acestea erau gândurile mele. Mă simțeam incomplet dar la locul potrivit. Când nu știam ce să spun, eram acolo cu un simplu zâmbet. Când nu știam ce să fac, eram acolo cu o simplă îmbrățișare. Când nu știam prin ce situație trece fiecare, pur și simplu… eram acolo pentru ei. Doar cu o simplă întrebare din partea copiilor: „Domnu, mai veniți și mâine nu?”, am înțeles că ceva am făcut bine, deși nu știam ce anume.
Cea mai mare bucuriei a fost să-i văd pe ei fericiți. Eram pur și simplu mândru ca un tată să-i văd pe copii la propriul lor spectacol dansând și cântând plini de energie și culoare. Sau când veneau la mine să-mi spună și să-mi arate: „Uite… și acum știu mișcarea asta de karate”, realizez că nu sportul în sine de karate le-a plăcut, ci modul cum le-a fost predat și atunci au prins drag.
Am plecat spre Hosman plin de curajul unui super erou să ajut acești copii, dar se pare că ei m-au ajutat pe mine în schimb. Am plecat dornic de avânt tineresc să schimb lumea, dar m-am schimbat pe mine. Am plecat ca un martir să dau mărturie despre Dumnezeu, dar Dumnezeu mi-a dat mărturie despre El în inima mea prin acești copii.
Oss! (formă de salut și respect din karate)
Emanuel Robert Baciu, 25 ani, voluntar la Elijah[/cs_content_seo]
