Pâine pentru drum

clasac

E destul de târziu când scriu aceste rânduri. În timp ce ascult în surdină un cântec splendid – Vater unser, der Du bist im Himmel – pe care l-am auzit fredonat azi de mai multe ori de Angelica și Maria, încerc să privesc la ziua care a trecut.

„Pâinea noastră cea de toate zilele…” îmi răsună necontenit în minte. La 10 am celebrat din nou liturghia pe Skype împreună cu părintele Georg, Ruth, Anto, Tudor, Măriuca, Denisa, Beatbox, Louise și noi cei rămași în comunitate. Angelica a cântat azi la tobe. Spunea că îi ia locul lui Beatbox. E tare hazlie fata asta. Evanghelia a fost despre ucenicii care mergeau spre Emaus și care l-au recunoscut pe Isus la frângerea pâinii. La predică am vorbit tocmai despre această pâine frântă. Isus a fost prin excelență o pâine care s-a frânt, s-a dăruit pentru viața lumii. La gestul frângerii a fost recunoscut. Cred că noi, ca ucenici ai săi, vom fi recunoscuți de ceilalți făcând același gest: frângându-ne, rupând din noi pentru alții.

În munca socială văd zilnic că pe lângă pâinea materială, pâinea cea de toate zilele de care avem nevoie toți, există o foame mult mai profundă. E foamea după o pâine pe care ne-o dăm unii altora și care suntem noi. E foamea pe care am resimțit-o și eu ani la rând. Cea mai remarcabilă experiență de când lucrez cu săracii este că, în final, ei îmi oferă mai mult decât primesc de la mine. Ei îmi dau hrană, îmi oferă pâine pentru drumul meu.

Ovidiu Căliman, 24 de ani, voluntar la Elijah