Îmbrățișare

clasac

În prima zi petrecută la Hosman, unul dintre colegii voluntari mi-a adresat următoarea întrebare inteligentă: „Ce așteptări ai de la această perioadă de voluntariat?” Răspunsul a fost simplu: „Nu am nicio așteptare, prefer să îi ofer lui Dumnezeu libertatea de a mă surprinde în fiecare zi!” Pentru că „Dumnezeu nu doarme niciodată”, surprizele nu se lasă așteptate…

Încă din prima zi am fost surprins de modul în care Dumnezeu se folosește de copii (cei mici) pentru a-i educa pe adulți (cei mari). Am fost surprins să văd o îmbrățișare plină de iubire pe care Ștefania i-a oferit-o mamei sale. Deși nu a fost departe de mama ei decât un weekend, Ștefania ardea de nerăbdare să ajungă acasă. Pentru ea, a fi alături de mama sa și de cei șase frații ai ei, însemna acasă, însemna totul, însemna iubire. Poate că Ștefania este prea mică pentru a înțelege prin ce greutăți trece mama ei când crește șapte copii într-o singură cameră (numită casă) în care plouă prin acoperiș.

Ștefania (cea mică) poate nu înțelege cât de mare nevoie are de brațele binevoitoare ale adulților. Însă noi, (cei mari) dacă ne lăsăm educați de îmbrățișarea pe care Ștefania i-a oferit-o mamei sale, putem oare înțelege cât de mult bine suntem capabili să facem unui suflet de copil? Putem oare urma exemplul de iubire al Ștefaniei, arătându-i că o susținem?

Să nu uităm: „Cine salvează o viață, salvează întreaga lume!”

 
Adrian Balan, 24 ani, voluntar la Elijah