Drumul este casa mea

clasac

Îmi place la nebunie să călătoresc; să călătoresc prin țară și prin lume, prin locuri necunoscute și îndepărtate; dar mai mult iubesc să călătoresc zilnic pe drumurile din Hosman, satul săsesc rupt parcă dintr-un basm al copilăriei mele. Și să întâlnesc pe drum oameni și să descopăr drumul din oameni… Să le permit, de fapt, celor pe care îi întâlnesc să-mi vorbească despre ei, despre neajunsurile, fricile, bucuriile și împlinirile lor.

Dar știți ce e cel mai fascinant în aceste discuții la margine de drum? Că atât mie cât și celorlalți ni se revelează noi sensuri despre viață și ni se deschid noi orizonturi. Aflăm împreună că e bine să fii „pe drum” și că o problemă ar fi dacă ai face derapaje și te-ai împotmoli în șanț.

Nu credeam că munca socială și voluntariatul îmi vor permite vreodată să privesc drumul ca pe o dimensiune intrinsecă a existenței mele. După ce am căutat atâta vreme să înțeleg care e drumul ce duce spre un acasă, spre un loc sigur, fără disconfortul de a mă întreba mereu în ce direcție ar trebui s-o apuc, acum realizez că drumul înseamnă deja să fiu acasă. Munca la periferii, atât cele geografice cât și cele existențiale, așa cum tot ne bate la cap Papa Francisc, m-a ajutat să ies din comoditatea un vieți trăite pe canapea și să prefer strada, locul unde descopăr mereu noi vulnerabilități, în propria-mi ființă și în a celorlalți. Pe drum am învățat că momentele de fericire adevărată nu le pot gusta dacă mă concentrez doar asupra mea, ci numai când mă îndrept spre alții. De multe ori intru în casele oamenilor și mi-e teamă că îmi vor cere ceva material. Însă ei nu vor mereu doar acest lucru. Am simțit pe pielea mea că dacă dau doar material dau prea puțin. Dăruiesc cu-adevărat numai când dau din mine însumi.

Drumul este casa mea și mă simt fericit că trăiesc în ea. Aici în Hosman, ca și în alte locuri în lumea asta, drumul devine casa noastră comună, unde uităm diferențele care ne separă de multe ori. Și nu ne gândim mereu încotro vom merge. Nici ce vom face mâine. Luăm viața așa cum este și mergem mai departe. Tot la Hosman am renunțat să-mi mai caut cu disperare drumul în viață și am ajuns la următoarea concluzie: când nu vom mai ști pe care drum s-o apucăm, abia atunci vom începe adevărata călătorie prin viață.

 

Ovidiu Căliman, 24 ani, voluntar la Elijah