Doamna, îmi faci o casă?

clasac

Dăruirea! Dăruirea este ceea ce m-a determinat să mă trezesc într-o luni, imediat după sesiune, la ora 3 dimineața, pentru a prinde trenul ce duce la Sibiu. Cu emoții puternice și cu imnul Elijah în minte am ajuns în gara din Sibiu, și apoi, împreună cu Sabin, ne-am apropiat de Hosman. Cunoșteam puțin satul și câteva detalii despre asociație dintr-o vizită scurtă făcută cu 6 luni în urmă, dar acum este momentul să descopăr în profunzime ce înseamnă viața de voluntar în satele de romi. Primele indicii le-am primit chiar în următoarea zi, când am cunoscut copiii din Nocrich, cam 30 de suflețele, unii cu câte un papucel lipsă, cu pantalonii pe dos sau cu hăinuțe cu câteva numere mai mari sau mai mici.

Au prins încredere în mine rapid și în scurt timp cântam împreună de pe leagăn „Elefantul Cici” și „Cățelușul Nero”. Printre activități era și desenul. Andrei îmi dă timid creionul în mână și mă întreabă: „Doamna, îmi faci o casă?”. „Sigur. Te ajut și o vom face împreună”, îi răspund. Dar în mintea mea era: „Sigur, puiule. Ți-aș face o casă reală, nu un desen. O casă unde ai putea avea un pat comod, hrană și condițiile necesare pentru a-ți face temele, hăinuțe și crema parfumată care îți place atât de mult.”

Știu că Dumnezeu este expert în a transforma ceva îngrozitor în ceva minunat, de aceea mă simt datoare să las o urmă de iubire, să fiu pentru ei un prieten care înțelege vulnerabilitățile lor și care sădește un mic sâmbure de speranță.

 

Andreea Claudia Reti, 23 ani, voluntară la Elijah