[cs_content][cs_section parallax=”false” separator_top_type=”none” separator_top_height=”50px” separator_top_inset=”0px” separator_top_angle_point=”50″ separator_bottom_type=”none” separator_bottom_height=”50px” separator_bottom_inset=”0px” separator_bottom_angle_point=”50″ class=”cs-ta-center” style=”margin: 0px;padding: 45px 0px;”][cs_row inner_container=”true” marginless_columns=”false” style=”margin: 0px auto;padding: 0px;”][cs_column fade=”false” fade_animation=”in” fade_animation_offset=”45px” fade_duration=”750″ type=”1/1″ style=”padding: 0px;”][cs_text]
La început, voiam să fiu voluntară în Grecia pentru a ajuta pe migranții care ajung acolo. În ultimul moment am aflat că nu-i nevoie de mine în Grecia și că mai degrabă aș putea să fiu mai utilă altundeva, în România, aproape de Sibiu, într-un sat mic necunoscut. Voiam să ajut, nu conta unde. Am acceptat, era un drum neprevăzut, dar îmi plăcea că nu am decis eu totul. Aveam chef să văd unde duce calea aceasta.
Am plecat cu idea că voiam să mă pun la încercare, să văd cum reacționez, de ce sunt capabilă. Cum să știu că îi iubesc cu-adevărat pe toți a priori, că îi înțeleg pe toți dacă rămân mereu cu semenii mei? Cum să știu că sunt capabilă să mă pun în locul altcuiva ca să îl înțeleg, dacă celălalt e exact ca mine, dacă nu înfrunt ceea ce nu înțeleg la prima vedere, dacă nu mi-e un pic greu? Atunci am ales să ajut peste hotare unde nu era cultura mea, limba mea, credința mea. Diferența, diversitatea, călătoria, ajută să ne cunoaștem mai bine și să creștem mai mult, îmbogățiți de ceilalți.
Am căutat răspunsurile la Hosman, le-am găsit, ba încă și mai mult. În fiecare zi aveam impresia că primesc mai mult decât pot să dau, că sunt ajutată mai mult decât ajut, că mă întâlnesc mai mult cu mine decât cu altcineva prin ceilalți. Am impresia că am trăit o sută de vieții și că încă le trăiesc și acum, în inima mea, că voi fi până în ultimul moment cu toți din Hosman, că ei vor vorbi prin buzele mele, vor iubi prin inima mea, vor îmbrățișa prin brațele mele. Am impresia că m-am găsit acolo, că am plecat reunificată cu mine prin diversitatea lor, că împreună m-au schimbat și m-au modelat după chipul lor.
Louise Garrigou, 24 ani, voluntară la Elijah
[/cs_text][/cs_column][/cs_row][/cs_section][/cs_content][cs_content_seo]La început, voiam să fiu voluntară în Grecia pentru a ajuta pe migranții care ajung acolo. În ultimul moment am aflat că nu-i nevoie de mine în Grecia și că mai degrabă aș putea să fiu mai utilă altundeva, în România, aproape de Sibiu, într-un sat mic necunoscut. Voiam să ajut, nu conta unde. Am acceptat, era un drum neprevăzut, dar îmi plăcea că nu am decis eu totul. Aveam chef să văd unde duce calea aceasta.
Am plecat cu idea că voiam să mă pun la încercare, să văd cum reacționez, de ce sunt capabilă. Cum să știu că îi iubesc cu-adevărat pe toți a priori, că îi înțeleg pe toți dacă rămân mereu cu semenii mei? Cum să știu că sunt capabilă să mă pun în locul altcuiva ca să îl înțeleg, dacă celălalt e exact ca mine, dacă nu înfrunt ceea ce nu înțeleg la prima vedere, dacă nu mi-e un pic greu? Atunci am ales să ajut peste hotare unde nu era cultura mea, limba mea, credința mea. Diferența, diversitatea, călătoria, ajută să ne cunoaștem mai bine și să creștem mai mult, îmbogățiți de ceilalți.
Am căutat răspunsurile la Hosman, le-am găsit, ba încă și mai mult. În fiecare zi aveam impresia că primesc mai mult decât pot să dau, că sunt ajutată mai mult decât ajut, că mă întâlnesc mai mult cu mine decât cu altcineva prin ceilalți. Am impresia că am trăit o sută de vieții și că încă le trăiesc și acum, în inima mea, că voi fi până în ultimul moment cu toți din Hosman, că ei vor vorbi prin buzele mele, vor iubi prin inima mea, vor îmbrățișa prin brațele mele. Am impresia că m-am găsit acolo, că am plecat reunificată cu mine prin diversitatea lor, că împreună m-au schimbat și m-au modelat după chipul lor.
Louise Garrigou, 24 ani, voluntară la Elijah[/cs_content_seo]
