[cs_content][cs_section parallax=”false” separator_top_type=”none” separator_top_height=”50px” separator_top_inset=”0px” separator_top_angle_point=”50″ separator_bottom_type=”none” separator_bottom_height=”50px” separator_bottom_inset=”0px” separator_bottom_angle_point=”50″ style=”margin: 0px;padding: 45px 0px;”][cs_row inner_container=”true” marginless_columns=”false” style=”margin: 0px auto;padding: 0px;”][cs_column fade=”false” fade_animation=”in” fade_animation_offset=”45px” fade_duration=”750″ type=”1/1″ style=”padding: 0px;”][cs_text]
E 20 iulie. La 7:30 dimineața, în mica noastră capelă din Hosman, a început liturghia de hram a asociației noastre care poartă numele profetului Ilie. Eram noi din comunitatea Elijah și părintele Jani SJ de la Cluj. A venit și Simsalabim, câinele nostru vagabond, care de data asta a fost punctual și cuminte. În comunitate suntem acum cinci voluntari. În fiecare zi, copiii care se roagă cu noi îi mulțumesc Domnului pentru fiecare voluntar în parte. Toți suntem veniți de prin alte părți, un fel de refugiați. Rugăciunea copiilor e ca o hrană care ne ține în viață și ne dă forță pentru ziua întreagă.
Profetul Ilie a fost un refugiat. Niște corbi au fost cei care i-au salvat viața. Ei îi aduceau dimineața și seara pâine și carne (cf. 1Rg 17,1-7). În România, „corb/cioară” este cel mai urât cuvânt de ocară la adresa romilor. În ELIJAH, corbul – care desemnează pe cei excluși și disprețuiți – devine salvatorul vieții celorlalți. Noi, tinerii voluntari, suntem ca niște refugiați în acest loc. „Corbii” ne salvează, ne ajută să ne depășim egoismul, să vedem cât suntem de norocoși, să devenim recunoscători și să vedem ce avem, nu ce ne lipsește. Această nouă conștiință este cadoul cel mai mare pe care îl primim.
Stând în mijlocul acestor copii fericiți, mă gândesc adesea la calculul simplu pe care l-a făcut Viktor Frankl: noi le dăm lor pâine, iar ei ne dau nouă sens. Cred că asta e cea mai bună afacere pe care am făcut-o vreodată în viața mea.
Ovidiu Căliman, 24 ani, voluntar la Elijah
[/cs_text][/cs_column][/cs_row][/cs_section][/cs_content][cs_content_seo]E 20 iulie. La 7:30 dimineața, în mica noastră capelă din Hosman, a început liturghia de hram a asociației noastre care poartă numele profetului Ilie. Eram noi din comunitatea Elijah și părintele Jani SJ de la Cluj. A venit și Simsalabim, câinele nostru vagabond, care de data asta a fost punctual și cuminte. În comunitate suntem acum cinci voluntari. În fiecare zi, copiii care se roagă cu noi îi mulțumesc Domnului pentru fiecare voluntar în parte. Toți suntem veniți de prin alte părți, un fel de refugiați. Rugăciunea copiilor e ca o hrană care ne ține în viață și ne dă forță pentru ziua întreagă.
Profetul Ilie a fost un refugiat. Niște corbi au fost cei care i-au salvat viața. Ei îi aduceau dimineața și seara pâine și carne (cf. 1Rg 17,1-7). În România, „corb/cioară” este cel mai urât cuvânt de ocară la adresa romilor. În ELIJAH, corbul – care desemnează pe cei excluși și disprețuiți – devine salvatorul vieții celorlalți. Noi, tinerii voluntari, suntem ca niște refugiați în acest loc. „Corbii” ne salvează, ne ajută să ne depășim egoismul, să vedem cât suntem de norocoși, să devenim recunoscători și să vedem ce avem, nu ce ne lipsește. Această nouă conștiință este cadoul cel mai mare pe care îl primim.
Stând în mijlocul acestor copii fericiți, mă gândesc adesea la calculul simplu pe care l-a făcut Viktor Frankl: noi le dăm lor pâine, iar ei ne dau nouă sens. Cred că asta e cea mai bună afacere pe care am făcut-o vreodată în viața mea.
Ovidiu Căliman, 24 ani, voluntar la Elijah[/cs_content_seo]
