Ovidiu… cum îi putem ajuta?

clasac

De când cu pandemia asta care parcă ne-a pus stăpânire până și pe propria judecată ne mai trezește la realitate un mesaj, un apel disperat care caută urgent o soluție.

Ieri spre asfințitul soarelui mă simțeam obosit. Copleșit de ceea ce era pe biroul meu, nu reușeam să trimit rapoartele la timp, excel-ul îmi dădea bătăi mari de cap, mailurile intrau în neștire… simțeam că nu fac față angajamentelor mele, că voi dezamăgi, că „pălăria” asumată este mult prea mare, mult peste puterile mele… și… apare Ovidiu… Știam pentru ce vine. Într-o clipă toată apăsarea biroului, a celor administrative a dispărut. Am plecat împreună cu el, la oră târzie, în sat, să găsim o soluție pentru o familie cu 6 copii, care urma să fie scoasă în stradă în câteva zile, dintr-o baracă rece de lemn. Nu am reușit mare lucru. Vor mai putea locui acolo o săptămână, două. Încă o săptămână în care Zâna trebuie să doarmă pe jos, pe pământul rece, împreună cu frățiorul ei. Încerc să mă consolez cu gândul că măcar sunt la adăpost.

Ce putem face, Ovidiu? Cum îi putem ajuta? Am plecat de acolo cu această întrebare care nu îmi dădea pace, la care încă nu am găsit răspuns…

Ajung acasă. Fiind târziu, fetițele mele dorm deja fiecare în pătuțul ei. Gândul îmi este la Hosman, la Zâna. Mă doare neputința mea de a găsi soluții… Înțeleg încă o dată care este lupta noastră, care este rolul meu la Elijah, cât de mare este răspunderea mea și a echipei din care fac parte.

Ca să reușim, „fac ce pot” trebuie obligatoriu să devină „pot să fac!”

 

Sabin Stratulat, 31 de ani, angajat la Elijah