[cs_content][cs_section parallax=”false” separator_top_type=”none” separator_top_height=”50px” separator_top_inset=”0px” separator_top_angle_point=”50″ separator_bottom_type=”none” separator_bottom_height=”50px” separator_bottom_inset=”0px” separator_bottom_angle_point=”50″ style=”margin: 0px;padding: 45px 0px;”][cs_row inner_container=”true” marginless_columns=”false” style=”margin: 0px auto;padding: 0px;”][cs_column fade=”false” fade_animation=”in” fade_animation_offset=”45px” fade_duration=”750″ type=”1/1″ style=”padding: 0px;”][cs_text]
De trei luni încoace mă trezesc și adorm cu gândul la ei, la copiii din Țichindeal. La copiii mei. Pentru că într-un timp scurt copiii aceștia mă fac să mă simt acolo ca acasă. Avem o curte mare, un centru colorat, dealuri și păduri prin care să colindam ore în șir.
Sunt copii puternici, copii care fac lucruri de oameni mari, fetele sunt mame pentru frații mai mici, iar centrul Elijah este locul în care mai găsesc bucuria de a fi copil. Și atât.
Andreea, deja mămică, mă întreba acum câteva zile, „doamna, pot să pictez si eu?”. Pentru câteva minute, cu copilul în brațe, Andreea a pictat un pește care putea să înoate deasupra apei. L-am privit și l-am lipit repede pe panou. Peștele acesta reprezintă chiar imaginea copiilor din sat. Copii care reușesc să facă față oricărei situații și să își continue drumul. Chiar dacă condițiile sunt dificile și pare imposibil sa reușească.
Cred în fiecare dintre ei și nu pot decât să fiu recunoscătoare că fac parte din viețile lor, că sunt „domna” lor și le pot aduce zilnic un strop de magie. Și ei îmi trimit înapoi înzecit.
Roxana Gînfălean, 29 ani, angajată la Elijah
[/cs_text][/cs_column][/cs_row][/cs_section][/cs_content][cs_content_seo]De trei luni încoace mă trezesc și adorm cu gândul la ei, la copiii din Țichindeal. La copiii mei. Pentru că într-un timp scurt copiii aceștia mă fac să mă simt acolo ca acasă. Avem o curte mare, un centru colorat, dealuri și păduri prin care să colindam ore în șir.
Sunt copii puternici, copii care fac lucruri de oameni mari, fetele sunt mame pentru frații mai mici, iar centrul Elijah este locul în care mai găsesc bucuria de a fi copil. Și atât.
Andreea, deja mămică, mă întreba acum câteva zile, „doamna, pot să pictez si eu?”. Pentru câteva minute, cu copilul în brațe, Andreea a pictat un pește care putea să înoate deasupra apei. L-am privit și l-am lipit repede pe panou. Peștele acesta reprezintă chiar imaginea copiilor din sat. Copii care reușesc să facă față oricărei situații și să își continue drumul. Chiar dacă condițiile sunt dificile și pare imposibil sa reușească.
Cred în fiecare dintre ei și nu pot decât să fiu recunoscătoare că fac parte din viețile lor, că sunt „domna” lor și le pot aduce zilnic un strop de magie. Și ei îmi trimit înapoi înzecit.
Roxana Gînfălean, 29 ani, angajată la Elijah[/cs_content_seo]
