Mulțumesc că exiști în viața mea!

clasac

E timpul micului dejun. Cu forfotă mare inițial, reușim să ne așezăm în liniște cu toți copiii din centrul nostru Casa Paul pentru a rosti rugăciunea. Dacă cu apa le trebuie mai mult timp pentru a se obișnui, cu rugăciunea devin prieteni încă din primele zile în care încep să vină la centru. Această constatare ne vorbește despre cât de deschise sunt sufletele lor spre Cuvântul Viu al rugăciunii. În primele minute ale micului dejun este liniște, le este foame. Abia după ce foamea a fost învinsă reîncep gurițele lor sa ciripească uneori cu bucurie, alteori scoțând la suprafață stările conflictuale în care trăiesc în familiile lor.

Desenul, dansul, cântecul sunt preferatele lor. Acestea sunt instrumentele prin care reușim să îi îndreptăm spre a se exprima pe ei înșiși. Încântarea cea mai mare o au când fac, în secret, câte un desen pentru noi, adulții, când fac cadouri din floricele găsite în trifoiul ce crește în curtea centrului, din nisipul modelat în torturi, din cântecele pe care și le însușesc, din „mulțumescul” și „te rog-ul” pe care le învață a le folosi. Nadina, o fetiță de 6 anișori, s-a năpustit în brațele mele șoptindu-mi la ureche: „Mulțumesc că exiști în viața mea!” Cu lacrimi în ochi, surprinsă de cuvintele ei, i-am răpsuns: „Și eu îți mulțumesc, minune, pentru existența ta în viața mea!”

În momentele de cumpănă îmi amintesc de acest scurt și profund dialog, avut cu un copil ce trăiește într-o microsocietate, a romilor săraci, foarte dificilă din toate punctele de vedere, care ar trebui să stea la baza întregii societăți: „Mulțumesc că exiști!”

 

Florentina Sandu, 39 de ani, angajată la Elijah