[cs_content][cs_section parallax=”false” separator_top_type=”none” separator_top_height=”50px” separator_top_inset=”0px” separator_top_angle_point=”50″ separator_bottom_type=”none” separator_bottom_height=”50px” separator_bottom_inset=”0px” separator_bottom_angle_point=”50″ style=”margin: 0px;padding: 0px 0px 45px;”][cs_row inner_container=”true” marginless_columns=”false” style=”margin: 0px auto;padding: 0px;”][cs_column fade=”false” fade_animation=”in” fade_animation_offset=”45px” fade_duration=”750″ type=”1/1″ style=”padding: 0px;”][cs_text]
În capela casei noastre se întâlnește dimineața și seara mica comunitate ELIJAH. Odinioară era aici dormitorul familiei Setz, sași ardeleni, care ani la rândul au fost fermieri. Împreună cu Ruth și copiii care nu au o casă, și cu tineri voluntari din toată Europa, m-am mutat unde înainte se aflau grajdurile pentru porci, găini, cai și vite. După opt ani, mirosul de grajd s-a schimbat, deoarece mulți pantofi și cizme au trecut pragul ușilor.
Pe peretele din spate al capelei sunt atârnate fotografii și o mulțime de însemnări cu intenții de rugăciune. Am adus ideea zidului de rugăciune din „Casa Maicii Domnului” din Efes. Meryemana, unde se spune că Maria și-a petrecut ultimii ani din viață, este cel mai vizitat loc de pelerinaj din Turcia. Creștini din întreaga lume, dar mai ales musulmani, vin aici să implore mijlocirea „mamei lui Mesia”, așa cum este ea numită în Coran. La izvor, pelerinii își udă mâinile și fața, iar peretele de lângă el este îmbrăcat cu panglici colorate pline de suspine și urale pentru vindecare.
La noi, în Hosman, copiii scriu pe peretele de rugăciune ceea ce le mișcă inimile. Pe un bilețel scria: „Pentru Somalia”, un copil al străzii pe care toată lumea îl știa ca breakdancer. „Se odihnește în pace.” Drogurile l-au ucis. Pun anunțuri cu botezuri și nunți. De asemenea, imagini cu răposați și multe intenții de rugăciune – pentru bolnavi, pentru cei dificili, pentru copii. Peretele nostru de rugăciune a crescut rapid și a format mai multe straturi.
La momentele noastre de rugăciune, în fiecare zi vin bilețele noi, pe care cineva a scris o dorință sau mulțumire, de cele mai multe ori doar un nume. Pentru ei ne rugăm. Vrem să fim alături de prietenii care ne fac viața posibilă și îi sprijinim în eforturile lor. Ca Moise, care a ridicat mâna pe munte pentru a întări Israelul în luptă. Când a lăsat mâinile, oamenii lui și-au pierdut curajul și au fost bătuți de inamic. „Áaron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul de o parte şi altul de cealaltă; şi mâinile lui au rămas stabile până la apusul soarelui.” Lucrând împreună în binecuvântare, tânărul Iosua a putut salva Israelul de dușmanii puternici (Ex 17,12).
Copiii mă ajută să mă rog. Inima lor pură revarsă grijă și fericire. A avea un pat, a putea mânca și a merge la școală nu este pentru ei un lucru firesc. Și se roagă întotdeauna pentru familiile lor, pe care de multe ori nu le au. Se gândesc la mamele sau tații copleșiți, bolnavi, dispăruți. „Pentru ei mulțumești tu?”, întreb eu mirat. O tânără de paisprezece ani își mărturisește îngrijorarea: „Da, cine știe unde sunt. Poate că le merge rău. Trebuie să mă rog pentru ei și lor le datorez faptul că sunt pe lume.” Copiii cei mai săraci mulțumesc cel mai mult. Ei mi-au transformat cererea într-o mulțumire. Am învățat că cine cere, vede ce nu are. Cine mulțumește, vede ce are. Recunoștința deschide ochii și mobilizează puterile divine în mine.
Misiunea noastră de onoare este rugăciunea. Rugăciunile pentru alții au efect asupra celor suferinzi la fel ca și grija. Noi îi purtăm pe cei bolnavi cu trupul și sufletul la Isus asemenea oamenilor din Cafarnaum. Din cauza mulțimilor din jurul lui Isus, aceștia au dat la o parte acoperișul pentru a-l pune pe omul paralizat de pe targă la picioarele lui Isus. Când Isus a văzut credința celor care ajutau, l-a vindecat pe cel bolnav cu sufletul și trupul. Dacă credința paraliticului nu ar fi ajutat, a ajutat credința prietenilor care l-au adus pe cel bolnav (Lc 5,17-26). Intervenția lor plină de fantezie a ajutat.
În lumea muncii sociale există multă ostilitate. Lupte de bandă, gelozie, oameni răniți și disperați. De asemenea, curente politice potrivnice, neînțelegere și furie. De ce irosiți lucrurile bune pe țigani și nu pe cei care le merită?, auzim adesea. Un prieten italian m-a învățat să mă rog pentru dușmani. „Când te gândești la ei, spune doar: Ti voglio bene. Apoi, ura din inima ta se dizolvă. Așa funcționează „iubirea care dizolvă dușmănia” (Pinchas Lapide), cum ne-a poruncit Isus.
La slujba de seară, mica noastră capelă se umple de copii și adolescenți. Înăuntru se înghesuie până la patruzeci. Locul de sub altar îi aparține lui Buli, câinele vagabond care vine punctual. Când disputa pentru cele două haine de ministrant este rezolvată, îmi iau locul. Mă bucur de biserica tânără și sălbatică, iar în spate văd peretele de rugăciune. De acolo, prietenii apropiați din toată lumea mă privesc. Pe măsură ce înaintez în vârstă, prietenii din lumea cealaltă devin din ce în ce mai mulți. Acum sunt foarte aproape de mine, ca îngerii și sfinții. Ca preot, pot conduce comunitatea cu acest sentiment de siguranță, chiar și atunci când sunt copleșit. Și ei sunt cei care fac ca lumea largă să învie acum în inima mea, sunt cei care mă susțin. Împreună cu copiii îi mulțumesc lui Dumnezeu. „Tu mă conduci în larg, îmi faci întunericul luminos.”
P. Georg Sporschill SJ
Mai 2020
[/cs_text][/cs_column][/cs_row][/cs_section][/cs_content][cs_content_seo]În capela casei noastre se întâlnește dimineața și seara mica comunitate ELIJAH. Odinioară era aici dormitorul familiei Setz, sași ardeleni, care ani la rândul au fost fermieri. Împreună cu Ruth și copiii care nu au o casă, și cu tineri voluntari din toată Europa, m-am mutat unde înainte se aflau grajdurile pentru porci, găini, cai și vite. După opt ani, mirosul de grajd s-a schimbat, deoarece mulți pantofi și cizme au trecut pragul ușilor.
Pe peretele din spate al capelei sunt atârnate fotografii și o mulțime de însemnări cu intenții de rugăciune. Am adus ideea zidului de rugăciune din „Casa Maicii Domnului” din Efes. Meryemana, unde se spune că Maria și-a petrecut ultimii ani din viață, este cel mai vizitat loc de pelerinaj din Turcia. Creștini din întreaga lume, dar mai ales musulmani, vin aici să implore mijlocirea „mamei lui Mesia”, așa cum este ea numită în Coran. La izvor, pelerinii își udă mâinile și fața, iar peretele de lângă el este îmbrăcat cu panglici colorate pline de suspine și urale pentru vindecare.
La noi, în Hosman, copiii scriu pe peretele de rugăciune ceea ce le mișcă inimile. Pe un bilețel scria: „Pentru Somalia”, un copil al străzii pe care toată lumea îl știa ca breakdancer. „Se odihnește în pace.” Drogurile l-au ucis. Pun anunțuri cu botezuri și nunți. De asemenea, imagini cu răposați și multe intenții de rugăciune – pentru bolnavi, pentru cei dificili, pentru copii. Peretele nostru de rugăciune a crescut rapid și a format mai multe straturi.
La momentele noastre de rugăciune, în fiecare zi vin bilețele noi, pe care cineva a scris o dorință sau mulțumire, de cele mai multe ori doar un nume. Pentru ei ne rugăm. Vrem să fim alături de prietenii care ne fac viața posibilă și îi sprijinim în eforturile lor. Ca Moise, care a ridicat mâna pe munte pentru a întări Israelul în luptă. Când a lăsat mâinile, oamenii lui și-au pierdut curajul și au fost bătuți de inamic. „Áaron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul de o parte şi altul de cealaltă; şi mâinile lui au rămas stabile până la apusul soarelui.” Lucrând împreună în binecuvântare, tânărul Iosua a putut salva Israelul de dușmanii puternici (Ex 17,12).
Copiii mă ajută să mă rog. Inima lor pură revarsă grijă și fericire. A avea un pat, a putea mânca și a merge la școală nu este pentru ei un lucru firesc. Și se roagă întotdeauna pentru familiile lor, pe care de multe ori nu le au. Se gândesc la mamele sau tații copleșiți, bolnavi, dispăruți. „Pentru ei mulțumești tu?”, întreb eu mirat. O tânără de paisprezece ani își mărturisește îngrijorarea: „Da, cine știe unde sunt. Poate că le merge rău. Trebuie să mă rog pentru ei și lor le datorez faptul că sunt pe lume.” Copiii cei mai săraci mulțumesc cel mai mult. Ei mi-au transformat cererea într-o mulțumire. Am învățat că cine cere, vede ce nu are. Cine mulțumește, vede ce are. Recunoștința deschide ochii și mobilizează puterile divine în mine.
Misiunea noastră de onoare este rugăciunea. Rugăciunile pentru alții au efect asupra celor suferinzi la fel ca și grija. Noi îi purtăm pe cei bolnavi cu trupul și sufletul la Isus asemenea oamenilor din Cafarnaum. Din cauza mulțimilor din jurul lui Isus, aceștia au dat la o parte acoperișul pentru a-l pune pe omul paralizat de pe targă la picioarele lui Isus. Când Isus a văzut credința celor care ajutau, l-a vindecat pe cel bolnav cu sufletul și trupul. Dacă credința paraliticului nu ar fi ajutat, a ajutat credința prietenilor care l-au adus pe cel bolnav (Lc 5,17-26). Intervenția lor plină de fantezie a ajutat.
În lumea muncii sociale există multă ostilitate. Lupte de bandă, gelozie, oameni răniți și disperați. De asemenea, curente politice potrivnice, neînțelegere și furie. De ce irosiți lucrurile bune pe țigani și nu pe cei care le merită?, auzim adesea. Un prieten italian m-a învățat să mă rog pentru dușmani. „Când te gândești la ei, spune doar: Ti voglio bene. Apoi, ura din inima ta se dizolvă. Așa funcționează „iubirea care dizolvă dușmănia” (Pinchas Lapide), cum ne-a poruncit Isus.
La slujba de seară, mica noastră capelă se umple de copii și adolescenți. Înăuntru se înghesuie până la patruzeci. Locul de sub altar îi aparține lui Buli, câinele vagabond care vine punctual. Când disputa pentru cele două haine de ministrant este rezolvată, îmi iau locul. Mă bucur de biserica tânără și sălbatică, iar în spate văd peretele de rugăciune. De acolo, prietenii apropiați din toată lumea mă privesc. Pe măsură ce înaintez în vârstă, prietenii din lumea cealaltă devin din ce în ce mai mulți. Acum sunt foarte aproape de mine, ca îngerii și sfinții. Ca preot, pot conduce comunitatea cu acest sentiment de siguranță, chiar și atunci când sunt copleșit. Și ei sunt cei care fac ca lumea largă să învie acum în inima mea, sunt cei care mă susțin. Împreună cu copiii îi mulțumesc lui Dumnezeu. „Tu mă conduci în larg, îmi faci întunericul luminos.”
P. Georg Sporschill SJ
Mai 2020[/cs_content_seo]
